Scoala de soferi profesionisti
Relatii la tel: 0742-507-421

CAPITOLUL VIII

Căi de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei

Art.118. – (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
(3) Dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie în termenul prevăzut la alin.(1) se prezintă de contravenient la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care va efectua menţiunile în evidenţe şi îi va restitui permisul de conducere.
(4) În termen de 15 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere.
(5) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Art.119. – În cazul în care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei va cita unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare.

Art.120. – (1) Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia ori, după caz, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
(2) Procesele-verbale ale cetăţenilor străini sau ale cetăţenilor români cu domiciliul sau, după caz, rezidenţa normală în străinătate, devenite titlu executoriu, se comunică de către poliţia rutieră pe raza căreia s-a produs fapta, Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(3) Poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române comunică în scris Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în cel mult 6 luni de la primirea titlului executoriu, numele şi prenumele contravenientului, numărul paşaportului şi al procesului-verbal de constatare a contravenţiei, precum şi suma datorată, pentru a fi luate în evidenţă şi a fi condiţionată intrarea pe teritoriul României a contravenientului.

Art.121. – (1) abrogat
(2) Executarea sancţiunii contravenţionale complementare se prescrie în acelaşi termen în care se prescrie sancţiunea contravenţională principală.